Cum se face actualizarea la Linux Mint 19

Tutoriale

A trecut ceva vreme de când a apărut Linux Mint 19 și o parte dintre utilizatori de Linux Mint au trecut deja la noua versiune. În acest tutorial explic cum se poate face actualizarea de la Linux Mint 17 și Linux Mint 18 la noua versiune fără a se mai face instalarea de la zero.

Actualizare

  1. Pentru început trebuie să aveți ultima versiune de Mint 17.3 su Mint 18.3 pentru a trece la Mint 19, cel puțin așa recomandă Clem, liderul echipei Linux Mint.
  2. Ca să nu aveți probleme, cel mai bine este să vă faceți o copie de rezervă (backup) și astfel puteți trece înapoi la sistemul funcțional cu doar câteva clicuri. Pentru acest lucru trebuie să instalați aplicația Timeshift.
    $ sudo apt install timeshift
  3. La pasul 3 trebuie să aflați ce manager de autentificare folosește versiunea pe care o aveți. Pentru că Linux Mint 19 folosește managerul de autentificare „lightmd” față de versiunile anterioare. Pentru a afla această informație, rulați comanda:
    $ cat /etc/X11/default-display-manager

    Dacă rezultatul este „/usr/sbin/lightdm”, puteți trece peste acest pas.
    Dacă rezultatul este „/usr/sbin/mdm”, trebuie să schimbați managerul de autentificare instalând „lightdm” și eliminând „mdm”. Deschideți un terminal și tastați:

    $ sudo apt install lightdm lightdm-settings slick-greeter

    Când vi se solicită să alegeți un manager de autentificare între „MDM” și „LightDM”, alegeți LightDM.
    Deschideți un terminal și tastați comenzile următoare pentru a elimina vechiul manager:

    $ sudo apt remove --purge mdm mint-mdm-themes*
    $ sudo dpkg-reconfigure lightdm
    $ sudo reboot
  4. La acest pas actualizați sistemul să fie la zi după care rulați următoarea comandă pentru a se instala ultima versiune a mangerului de actualizare:
    $ sudo apt install mintupgrade
  5. După ce s-a instalat aplicația este bine să faceți o simulare de actualizare folosind comanda:
    $ sudo mintupgrade check

    Urmați instrucțiunile de pe ecran.
    Această comandă actualizează temporar sistemul cu depozitele Linux Mint 19 și calculează timpul actualizări.
    Rețineți că această comandă nu afectează sistemul. După terminarea simulării, depozitele originale sunt restabilite.
    La terminarea simulării vă arată dacă este posibilă actualizarea și, dacă este posibilă actualizarea, ce aplicații vor fi actualizate, instalate, îndepărtate și păstrate.
    Este extrem de important să acordați o atenție deosebită rezultatului oferit de această comandă.
    Dacă sunt pachete care împiedică actualizarea, eliminați-le (și luați notă de ele, astfel încât să puteți încerca să le reinstalați după actualizare).
    De asemenea, rețineți toate pachetele importante din lista de pachete care ar fi eliminate, astfel încât să le puteți reinstala după actualizare.
    Continuați să utilizați „mintupgrade check” și nu treceți la pasul următor, până când sunteți mulțumit de rezultat.

  6. Dacă totul a mers bine până acum, puteți trece la actualizarea sistemului folosind comenzile:
    $ sudo mintupgrade download
    $ sudo mintupgrade upgrade

    Notă:  Odată ce rulați ultima comandă nu mai puteți să opriți actualizarea. Singura modalitate de a vă întoarce la versiunea anterioară este restaurarea unui copie de rezervă. Asigurați-vă că ați făcut o copie de rezervă înainte de a urma acest ultim pas.

Probleme

Dacă la repornirea calculatorului sistemul nu reușește să se încarce și secvența de pornire (boot) pare blocată, tastați săgeată stânga sau săgeată dreapta pentru a comuta de la siglă la detaliile de încărcare

Dacă ecranu de pornire este blocat încercând „/dev/mapper/cryptswap1”, procedați în felul următor:

  • Porniți calculatorul și înainte să apară logo-ul, apăsați și țineți tasta „Shift” pentru a apărea meniul Grub.
  • Alegeți „Advanced Options” și aici alegeți „Recovery Mode” de la cel mai recent nucleu.
  • În modul de recuperare alegeți „fsck” și „yes”.
  • După ce „fsck” și-a terminat treaba, apăsați pe „enter” pentru a reveni la meniu.
  • Alegeți „root” și apăsați „enter” pentru a porni consola în modul administrator.
  • Tastați comanda „nano /etc/fstab” pentru a edita fișierul „fstab”.
  • Căutați linia „/dev/mapper/cryptswap1” și adăugați semnul diez „#” în fața liniei în cât să arate astfel „# /dev/mapper/cryptswap1”.
  • Salvați fișierul cu combinația de taste „Ctrl+O” și apoi „enter”.
  • Apăsați tastele „Ctrl+X” pentru a închide editorul nano.
  • Și tastați comanda „reboot” pentru a reporni calculatorul.

Dacă repornirea s-a efectuat cu succes, partiția swap s-ar putea activa corect. Puteți încerca acest lucru prin editarea din nou a fișierului „fstab” și reactivarea liniei menționate ma sus prin eliminarea semnului diez „#” din fața sa.

În cazul în care tot sunt probleme la pornirea sistemului, efectuați o instalare pe curat a Linux Mint 19.

 

Sursa și pentru mai multe detalii: https://community.linuxmint.com/tutorial/view/2416

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *