Meniu

Wickr - mesagerie strict secreta

În ultima perioada au aparut o sumedenie de aplicatii dedicate comunicarii, care ofera un grad sporit de protectie utilizatorilor. Un astfel de soft, care a ajuns o mica vedeta, fiind foarte laudat de PC Magazine, USA Today, The New York Times, Fortune, etc. este si Wickr.

Conform site-ului oficial, aplicatia iti permite sa trimiti in conditii de securitate extrema, gratie unei puternice criptari, mesaje, fisiere video sau audio, fotografii si documente catre prietenii tai. Practic, aplicatia se lauda cu un grad sporit de secretizare a activitatii tale. Se considera ca nici chiar Wickr nu iti poate citi mesajele. Datele care permit diverselor institutii sa te identifice sau datele de identificare ale tale nu sunt stocate, nicio conversasie nefiind monitorizata sau inregistrata.

Aplicatia nu iti baga pe gât publicitate si iti poti gasi cunoscutii fara sa fii nevoit sa urci la centru contactele tale. Sunt, de asemenea, permise in acest moment discutiile pe chat cu maxim zece membri, numar care probabil va creste in viitor.

O caracteristica extrem de interesanta este ca iti este permis sa setezi un anumit timp pentru mesajele sau fisierele tale dupa care acestea sa fie sterse automat, fara sa ramâna vreo urma de indentificare.

Aplicatia este disponibila in mod gratuit pentru dispozitivele mobile care ruleaza iOS si Android, putând fi instalata din Google Play sau App Store. Posesorii de computere nu trebuie sa fie nelinistiti, softul este disponibil si pentru dispozitivele clasice.

Poti sa utilizezi gratuit si in conditii excelente Wickr chiar daca rulezi Windows, OS X sau o disitributie GNU/Linux.

sudo snap install wickrpro

Wickr se instaleaza extrem de usor indiferent ca folositi Windows, Mac, iOS, Android sau GNU/Linux. Dupa instalare va trebui sa va creati un cont, format dintr-un ID si o parola, pentru a putea utiliza aplicatia. Apoi, pentru ca prietenii sa va poata gasi mai usor, puteti asocia ID-ului vostru una sau mai multe adrese de e-mail dar si unul sau mai multe numere de telefon. Tot in sectiunea Settings avem la dispozitie numeroase optiuni, printre care stabilirea modului in care suntem notificati, posibilitatea distrugerii manuale sau automate a mesajelor dar si a fisierelor din computer care au fost sterse anterior. Odata utilizat acest instrument, fisierele sterse nu mai pot fi recuperate. Mai putem sa stabilim pâna si o perioada dupa care aplicatia ne solicita din nou introducerea parolei pentru a o putea folosi, deautentificarea facându-se automat, pentru mai multa securitate, dupa expirarea perioadei stabilite.

În ceea ce priveste securitatea, pe lânga criptarea mesajelor trimise, un alt aspect important consta in faptul ca parola contului nu ajunge niciodata pe Internet, nici macar criptata, autentificarea având loc pe dispozitivul utilizatorului. Mesajele expediate sunt criptate individual, pentru fiecare generându-se o cheie unica, asta solicitând un efort imens celor care ar fi interesati sa traga cu ochiul la convorbirile voastre, asta daca reusesc cumva sa le intercepteze.

Datorita numeroaselor avantaje pe care le ofera, Wickr se bucura de o popularitate in crestere, milioane de mesaje strict secrete fiind trimise zilnic de catre utilizatori din toate tarile.

Source: wickr.com

John Doe

Articole publicate de la contributori ce nu detin un cont pe gnulinux.ro. Continutul este verificat sumar, iar raspunderea apartine contributorilor.
  • | 340 articole

Nici un comentariu inca. Fii primul!
  • powered by Verysign